Despre Îngeri
şi Copiii noilor generaţii
Fiinţele de lumină, îngeri şi
Arhangheli, au aripi. Expresia „aripa unui înger” ni se pare firească, a vedea
o icoană în care Arhanghelii au aripi, este iarăşi ceva normal. Dar dacă spui
unui om că el are aripi, la început va fi surprins, poate nu va crede, poate se
va amuza. După ce acceptă ideea, se va întreba la ce îi folosesc.
Aripile eterice sunt reprezentarea
călătoriei Sufletului în somn, în stări de detaşare.
Copiii indigo şi copiii de cristal,
care s-au născut după anii 80, respectiv în ultimul deceniu, văd aripile
eterice.
Se acceptă pe ei înşişi într-un nod
natural, discuţia cu îngerii este ceva obişnuit, fiindcă prezenţa acestora în
viaţa lor este firească.
În această etapă de evoluţie a
Pământului, copiii se nasc cu conştiinţa de sine trezită, au toate chakrele
activate încă de la naştere şi mulţi dintre ei au clar-vedere.
Se deosebesc de generaţiile anterioare
nu numai prin deschiderea la nou şi uşurinţa cu care procesează informaţiile şi
folosesc tehnologia informatică, ci şi printr-o sensibilitate crescută şi o
personalitate foarte puternică.
Toate acestea sunt conferite de
evoluţia conştiinţei, de saltul spre o altă treaptă de evoluţie a conştienţei.
Conştienţa este un atribut al
conştiinţei, reprezentat de starea de a fi conştient, de a fi deschis spre
conştientizare şi a utiliza acest instrument al conştientizării.
Copiii noii generaţii au venit ca să ne
arate că ei folosesc alte „instrumente” în care noi, adulţii, nu avem
încredere. Ei pot fi intuitivi în mod natural şi raţionali într-un mod
surprinzător de logic şi firesc.
Putem să alegem, să-i lăsăm să ne
înveţe lecţia pe care ei o ştiu deja, sau să ne încăpăţânăm să-i transformăm în
ce dorim noi să fie. Nu vom reuşi asta. Se vor refugia în lumea lor, se vor
închide, ne vor exaspera navigând în lumea virtuală.
Dacă îi lăsăm să ne arate felul în care
doresc ei să transforme Pământul, ne vom deschide şi noi spre iubire,
compasiune, ne-condiţionare şi acceptare.
Dacă nu acceptăm propria lor
individualitate şi dorinţă de exprimare de sine, vom aduce singurătatea în
vieţile lor şi în vieţile noastre, separarea în familie, dezbinarea, tristeţea.
Este important să înţelegem rolul major
pe care fiecare dintre noi îl are în relaţia copil-părinte.
Ca şi copii ai părinţilor noştri, pe
care i-am ales înainte de a veni pe Pământ, avem datoria să nu îi judecăm, să
nu îi ignorăm şi să le fim recunoscători că şi datorită lor suntem ceea ce
suntem.
Ca şi părinţi ai copiilor noştri, care
ne-au ales înainte de a veni, avem datoria să îi respectăm ca Suflete, să nu îi
constrângem şi să-i învăţăm să aleagă între Bine şi Rău, fără să alegem noi
pentru ei când devin responsabili şi conştienţi.
Am întâlnit părinţi focalizaţi pe
evoluţia lor spirituală, mai presus de care nu existau nici familia, nici
cariera sau bunurile materiale, dar nici copiii, care erau mici şi aveau nevoie
de ei.
Şi mă întreb, oare unde este aici
evoluţia spirituală? Fiindcă Sufletul nu evoluează dacă nu îşi manifestă toate
aspectele pe care şi-a propus să le manifeste aici.
O parte a lui suferă, odată cu copilul
ignorat, care şi-ar dori ca în prezenţa părinţilor să nu se mai simtă singur,
nedorit, sau o povară.
Copiii speciali sunt mult mai sensibili.
Ei ştiu că au venit şi ca să fie iubiţi, să deschidă părinţii spre iubire.
Ei ştiu că au venit să fie aici şi să
fie activi, îmbinând cele două aspecte: înger şi om.
Îngerii nu pot să facă lucruri, oamenii
pot. Oamenii nu pot încă să iubească total necondiţionat, să accepte şi să
ierte, îngerii pot.
Copiii speciali sunt şi oameni şi
îngeri.
Asta e ce avem noi, adulţi ai vechilor
generaţii, ori tineri, adolescenţi sau copii ai noilor generaţii, de înţeles,
de acceptat, de trăit pur şi simplu.
Alexiada
