Despre Îngeri şi Copiii noilor generaţii

Despre Îngeri şi Copiii noilor generaţii

Fiinţele de lumină, îngeri şi Arhangheli, au aripi. Expresia „aripa unui înger” ni se pare firească, a vedea o icoană în care Arhanghelii au aripi, este iarăşi ceva normal. Dar dacă spui unui om că el are aripi, la început va fi surprins, poate nu va crede, poate se va amuza. După ce acceptă ideea, se va întreba la ce îi folosesc.

Aripile eterice sunt reprezentarea călătoriei Sufletului în somn, în stări de detaşare.

Copiii indigo şi copiii de cristal, care s-au născut după anii 80, respectiv în ultimul deceniu, văd aripile eterice.

Se acceptă pe ei înşişi într-un nod natural, discuţia cu îngerii este ceva obişnuit, fiindcă prezenţa acestora în viaţa lor este firească.

În această etapă de evoluţie a Pământului, copiii se nasc cu conştiinţa de sine trezită, au toate chakrele activate încă de la naştere şi mulţi dintre ei au clar-vedere.

Se deosebesc de generaţiile anterioare nu numai prin deschiderea la nou şi uşurinţa cu care procesează informaţiile şi folosesc tehnologia informatică, ci şi printr-o sensibilitate crescută şi o personalitate foarte puternică.

Toate acestea sunt conferite de evoluţia conştiinţei, de saltul spre o altă treaptă de evoluţie a conştienţei.

Conştienţa este un atribut al conştiinţei, reprezentat de starea de a fi conştient, de a fi deschis spre conştientizare şi a utiliza acest instrument al conştientizării.

Copiii noii generaţii au venit ca să ne arate că ei folosesc alte „instrumente” în care noi, adulţii, nu avem încredere. Ei pot fi intuitivi în mod natural şi raţionali într-un mod surprinzător de logic şi firesc.

Putem să alegem, să-i lăsăm să ne înveţe lecţia pe care ei o ştiu deja, sau să ne încăpăţânăm să-i transformăm în ce dorim noi să fie. Nu vom reuşi asta. Se vor refugia în lumea lor, se vor închide, ne vor exaspera navigând în lumea virtuală.

Dacă îi lăsăm să ne arate felul în care doresc ei să transforme Pământul, ne vom deschide şi noi spre iubire, compasiune, ne-condiţionare şi acceptare.

Dacă nu acceptăm propria lor individualitate şi dorinţă de exprimare de sine, vom aduce singurătatea în vieţile lor şi în vieţile noastre, separarea în familie, dezbinarea, tristeţea.

Este important să înţelegem rolul major pe care fiecare dintre noi îl are în relaţia copil-părinte.

Ca şi copii ai părinţilor noştri, pe care i-am ales înainte de a veni pe Pământ, avem datoria să nu îi judecăm, să nu îi ignorăm şi să le fim recunoscători că şi datorită lor suntem ceea ce suntem.

Ca şi părinţi ai copiilor noştri, care ne-au ales înainte de a veni, avem datoria să îi respectăm ca Suflete, să nu îi constrângem şi să-i învăţăm să aleagă între Bine şi Rău, fără să alegem noi pentru ei când devin responsabili şi conştienţi.

Am întâlnit părinţi focalizaţi pe evoluţia lor spirituală, mai presus de care nu existau nici familia, nici cariera sau bunurile materiale, dar nici copiii, care erau mici şi aveau nevoie de ei.

Şi mă întreb, oare unde este aici evoluţia spirituală? Fiindcă Sufletul nu evoluează dacă nu îşi manifestă toate aspectele pe care şi-a propus să le manifeste aici.

O parte a lui suferă, odată cu copilul ignorat, care şi-ar dori ca în prezenţa părinţilor să nu se mai simtă singur, nedorit, sau o povară.

Copiii speciali sunt mult mai sensibili. Ei ştiu că au venit şi ca să fie iubiţi, să deschidă părinţii spre iubire.

Ei ştiu că au venit să fie aici şi să fie activi, îmbinând cele două aspecte: înger şi om.

Îngerii nu pot să facă lucruri, oamenii pot. Oamenii nu pot încă să iubească total necondiţionat, să accepte şi să ierte, îngerii pot.

Copiii speciali sunt şi oameni şi îngeri.

Asta e ce avem noi, adulţi ai vechilor generaţii, ori tineri, adolescenţi sau copii ai noilor generaţii, de înţeles, de acceptat, de trăit pur şi simplu.

Alexiada